La începutul secolului al XVI-lea, pe locul actualei clădiri se afla probabil o casă de locuit gotică, cu trei încăperi, compusă din parter şi subsol, delimitată dinspre nord de o uliţă. În primele decenii ale secolului al XVI-lea, edificiul a intrat în proprietatea familiei Wolphard. Primul membru al acestei familii care şi-a pus amprenta asupra înfățișării clădirii a fost Adrian Wolphard, vicar episcopal, ultimul paroh catolic al Clujului, totodată unul dintre importanții reprezentanți ai culturii umaniste din Transilvania. La comanda acestuia, casa a fost reconstruită între anii 1534-1541 în stilul Renaşterii, prin boltirea gangului porţii, supraetajarea clădirii şi prin decorarea primelor încăperi dinspre piaţă în spiritul noului stil. Lucrările de amplificare ale edificiului au fost continuate între anii 1579-1581 de către Stephan Wolphard, fost student al universităţilor din Wittenberg şi Viena, matematician şi astrolog renumit, jude primar al Clujului. Acestuia i se datorează prelungirea gangului boltit, amenajarea câte unui vestibulum la parter şi la etaj, construind şi alte noi încăperi la parterul clădirii. În toiul lucrărilor, proprietarul a decedat brusc în epidemia de ciumă din anii 1585-1586. Lucrările de construcţie au fost reluate de noul soţ al văduvei lui Wolphard, Zsófia Barát (Münich), István Kakas. Acesta a absolvit universităţile din Bologna şi Padua, devenind protonotarul principatului, în urma refugiului în Transilvania din faţa turcilor din sudul Ungariei. István Kakas a continuat lucrările la clădire între anii 1590-1592 prin amplificarea aripii dinspre curte, amenajând totodată una dintre cele mai frumoase încăperi din Transilvania Renaşterii, acoperită cu o boltă sprijinită pe console decorate cu cele 12 de semne zodiacale, blazonul familiei Kakas şi cu semnul zodiacal al Corbului. Concepţia sălii zodiacale îi aparţinea probabil lui Stephan Wolphard, fiind finalizată şi simplificată de către Kakas. În cursul secololelor următoare, edificiul intră în posesia juzilor primari Emrich Bogner (Gellyén) și apoi al lui Johann Linczeg, fiind apoi moştenit de către familia Pákei, şi cumpărat la sfârşitul secolului al XIX-lea de către aurarul Elek Szathmári. Cel din urmă a demolat aripa dinspre piaţă a edificiului, construind la sfârşitul secolului al XIX-lea, pe locul acestuia, precum şi a clădirii învecinate, o casă de raport.
Pe locul fostei casei Wolphard-Kakas se află o casă de raport eclectică cu două etaje, cu plan în formă de L. Aripa de nord păstrează şi azi o mare parte a casei Wolphard-Kakas, atestată de încăperile boltite ale subsolului, de şirul încăperilor boltite de la parter, decorate cu o serie de ancadramente renascentiste, precum şi încăperile primului etaj, prevăzute pe faţada de sud cu un cadran solar din secolul al XVI-lea. Primele trei ancadramente de fereastră ale aripii de nord sunt prevăzute cu blazonul şi monograma lui Stephan Wolphard, ultimele două portaluri fiind marcate cu monograma lui István Kakas.
Clădirea adăposteşte în prezent Universitatea de Artă şi Design „Ion Andreescu” şi sediul unei bănci.
Bibliografie:
Jolán Balogh, Kolozsvár műemlékei. Budapest, 1935, p. 20-21, 23.
Eadem, Az erdélyi renaissance, vol. I. Kolozsvár, 1943, p. 260-261.
Eadem, Pákei Lajos rajzai Kolozsvár építészeti emlékeiről. Kolozsvár, 1944, VII-XIV (Erdélyi Tudományos Füzetek, 186).
Eadem, Kolozsvári kőfaragó műhelyek. XVI. század. Budapest, 1985, p. 153-156, 167, 174-178.
Sándor Ferenczi, A kolozsvári Wolphard ház, în Pásztortűz, 8/1922, p. 101-102.
András Kovács, Késő reneszánsz építészet Erdélyben. Budapest-Kolozsvár, 2003, p. 26-27, 30-37.
Idem, Csillagképek és épületplasztika. Adalékok a kolozsvári reneszánsz épületplasztika történetéhez, în Ars Hungarica, 19/1991, p. 157-164.
Idem, Épületek emlékezete. Nevezetes épületek Erdélyben. Budapest, 2007, p. 201-216.
Lajos Szádeczky, A kolozsvári Báthory ház legendája, în Erdélyi Múzeum, 1897, p. 17-32.
Idem, Kakas István és a kolozsvári Báthory ház, în Történelmi Tár, 1897, p. 606-625.