Pe parcela eliberată, Universitatea va construi o modernă casă a studenţilor, după proiectele arhitectului bucureştean Georges Cristinel, responsabil și pentru realizarea Catedralei Ortodoxe din actuala Piață Avram Iancu.
Inaugurarea noii clădiri a avut loc în data de 13 iunie 1937, în prezenţa regelui Carol al II-lea. Va primi inițial numele de „Colegiul Regele Carol II”, iar apoi, peste câţiva ani, cel de Casa Studenţească „Regele Matia”. După construirea Casei de Cultură a Studenţilor din actuala Piaţă Lucian Blaga, numele i-a fost schimbat în Casa Universitarilor. În prezent, ansamblul arhitectural poartă denumirea de Colegiu Academic. Sala mare de spectacole a edificiului găzduiește evenimentele festive ale Universității.
Limbajul arhitectural al Colegiului Academic își dovedește apartenența la o perioadă caracterizată de o mare varietate de orientări și căutări stilistice. A fost epoca în care, alături de permanența arhitecturii clasicizante, cu prelungiri ale eclectismului, se anunță și primele manifestări ale modernismului. Acesta din urmă se va impune printr-o înnoire echilibrată, moderată, găsind însă resurse pentru o intensă forță în exprimare. Este epoca în care poziția față de construcțiile destinate spațiilor universitare se modifică, primind o notă de noutate. Totuși, la Colegiul Academic arhitectul Georges Cristinel este încă marcat în exprimare de momentul desprinderii de tenta clasicistă, monumentală și introducerea acestor repere noi în structura compozițională. Fără a fi contextualistă în sensul relației cu zona în care este construită, noua clădire determină formularea unor repere spațiale noi, dominate de valențele curentului modernist. Se remarcă modul judicios de utilizare a geometriei (verticale și orizontale) a parcelei existente, ce determină în compoziția noii clădiri o soluție funcțională și estetică adecvată. Valențele unghiului drept sunt speculate cu abilitate, nelipsind însă nici ecourile clasiciste sau romantice prezente în decorul pictat al sălii festive și în basoreliefurile fațadei.
Acest edificiu – care rămâne un punct de reper important în evoluția modului de exprimare a modernismului interbelic în Romania – ilustrează maniera în care arhitecții au înțeles să sintetizeze experiența și înclinația artistică personală cu necesitatea acută de înnoire și racordare, prin recuperarea unui evident decalaj, la curentele secolului al XX-lea.