În faţa ansamblului monumental Matia Corvin, un patrulater dreptunghic de circa 82 de metri pătraţi acoperit cu panouri de sticlă incasabilă, protejează ruinele vechiului oraș Napoca, datând din perioada secolelor II și III d.Hr.
Acestea au fost puse în evidenţă în anul 1994, cu ocazia lucrărilor de sistematizare a pieţei. Cercetările efectuate, cu intermitenţă, de către arheologii Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei efectuate pe o suprafaţă de circa 0,85 de hectare s-au întins pe mai bine de un deceniu.
În anul 2008, municipalitatea a decis protejarea acestui sit arheologic și, totodată, transformarea sa într-o atracţie turistică a orașului. Astfel, acesta a fost încorsetat cu un brâu scund de zidărie, peste care s-au așezat panouri de sticlă dând posibilitatea curioșilor să admire „vestigii neolitice, post romane și medievale”. Pe laturile mari ale dreptunghiului creionat de zidul scund ce închide situl, sunt amplasate două bănci ce permit turiștilor să poposească lângă vechile ruine.
Trebuie specificat faptul că situl din Piaţa Unirii a fost inaugurat la data de 28 noiembrie 2008, în cadrul unui dublu eveniment, concomitent cu dezvelirea monumentului dedicat Lupei Capitolina, amplasat pe Bulevardul Eroilor, lângă casa în care s-a născut celebrul matematician János Bolyai, aflată vizavi de Catedrala Greco-catolică „Schimbarea la Faţă”.