De-a lungul timpului a suferit mai multe distrugeri. Turnul și fragmentul de curtină au fost restaurate, primind o nouă funcțiune publică, devenind Centru de Cultură Urbană și fiind inclus în circuitul turistic și de evenimente culturale.
Situat într-unul dintre cele mai expuse puncte ale sistemului de fortificare al oraşului, turnul este menţionat pentru prima dată în anul 1475, în timpul domniei regelui Matia Corvin, dată la care întreţinerea şi apărarea sa erau deja atribuite breslei croitorilor și postăvarilor. Interiorul acestuia era delimitat pe mai multe niveluri, amenajate pe grinzi groase din lemn de stejar, fixate în grosimea zidului sau aşezate pe decroşuri de zidărie, şi podite cu scânduri din lemn. Accesul între etaje era realizat cu ajutorul unor scări interioare, de asemenea confecţionate din lemn. Din raţiuni strategic-defensive, paramentele turnului au fost prevăzute cu ferestre de tragere.
În a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi la începutul secolului al XVIII-lea turnul a fost luat cu asalt de mai multe ori de către trupele care îşi disputau stăpânirea Transilvaniei: în 1655 a fost incendiat; în 1661 a fost asediat fără succes de către armatele turco-tătare, iar în 1667 de cele imperiale ale generalului Frederico Veterani; în 1704 a fost asaltat de curuţi, apoi din nou de imperiali; în 1707, generalul curuţ Sándor Károlyi l-a aruncat în aer pentru a nu cădea în mâinile imperialilor. Doi ani mai târziu, comandantul suprem al tupelor imperiale din Ardeal, generalul Georg Kriegsbaum iniția refacerea sa. O renovare importantă a turnului a avut loc la 1718, pe cheltuiala orăşenilor, care au asigurat procurarea şi transportul celor 150 de care de piatră, a lemnăriei interioare şi a celor 40.000 de bucăţi de şindrilă pentru acoperiş. O ultimă refacere capitală a turnului a fost efectuată în 1890, ocazie cu care au fost înlocuite grinzile interioare, şarpanta şi acoperişul de ţigle.
